Mari iubiri si mici inghesuieli

“In fiecare noapte te scot din inima mea si in fiecare dimineata te gasesc acolo la loc” Replica din filmul “Pacientul englez”

Toata lumea se culca cu toata lumea. O fi bine, o fi rau? Parca asta nu m-ar deranja atat de rau daca, apoi, eroii permutarilor infinite n-ar incepe sa se spovedeasca in stanga si-n dreapta. Discretia, floarea de colt a nemarturisirii, a fost surghiunita dintre apucaturile de zi cu zi ale muritorilor. Am constatat cu consternare dusa pana la sufocare ceva: se vorbeste mult si cu sete despre adultere, dar nu despre dragoste. Oamenii nu vor povesti despre mari iubiri, singurele in stare sa ne faca sa atingem cerul si sa devenim imponderabili, ci despre mici inghesuieli. Un fante, un papagal (nici nu stii…) cu care ai avut o ratacire de o ora, va umple targul cu isprava lui. In schimb, un barbat care te-a adorat o vesnicie nu va istorisi niciodata amicilor lui cat de ravasitor a simtit ca nu poate trai fara tine.

Mi se pare nedrept, pustiitor, revoltator.

De pe urma talmes-balmesului indiscret al lumii in care traim, de pe urma faptului ca vietuim intr-o lume ingusta, cu iz balcanic, as pofti sa se nasca si consecinte fericite. As vrea ca barbatul pentru care am fost ani de-a randul zeita, atunci cand bea coniac la aceeasi masa cu barbatul pentru care acum suspin si ard si zac si mor, sa nu-i ofere numai istorioare picante. Ci, intr-o clipa de profunda sinceritate, sa-i vorbeasca despre cum stiu eu sa fiu rasarit de luna si pom inflorit si colind de Craciun, si mar geruit la fereastra atunci cand iubesc. Sa-i spuna, onest, nu “pe femeia asta a, avut-o si eu”, ci “am iubit-o enorm si n-am stiut sa o pastrez. Cand a plecat, lumea mea s-a naruit. Daca si tu o iubesti, ai grija sa n-o pierzi.”

Stiu, asta nu se va intampla niciodata. Si mai stiu ceva. De fiecare data cand m-am indragostit cu adevarat, cu nebunie, cu durere, cu ameteala, cu dor, am revedenit copil.. Dragostea profunda preschimba in palimpseste listele lungi ale scurtelor relatii.