Ce a fost mai intai: porcul sau curva?

Diferenta dintre pornografie si erotism tine de modul in care a fost pusa lumina. Gloria Leonard

“Intrebarea “Ce a fost mai intai: oul sau gaina?” are o mare corespondenta in zona conflictului etern dintre barbati si femei: “Ce a fost mai intai: porcul sau curva?” Lasand deoparte scuturatura pe care ne-o provoaca duritatea termenilor, avem dreptul sa ne intrebam daca barbatii si-au demonstrat primii apucatura de a tavali prin troaca sentimentele apretate ale femeilor sau daca ele si-au pus primele poalele-n cap intru slava minciunii si a inselaciunii , determinandu-si partenerii sa se poarte porceste cu ele.

Insa asa cum nici intrebarea cu trimitere filosofico-avicola nu-si va gasi prea curand raspunsul, tot asa, nici noi nu vom gasi verdicte limpezi in eterna harjoana dintre barbati si femei. Cine greseste mai mult, cine iubeste mai mult, cine inseala mai iute si tradeaza mai fara scrupule, cine minte mai zdravan, cine raneste mai adanc, cine uita mai repede si mai nemilos?

“Stii de ce sunt barbatii porci? Fiindca femeile sunt toate, dar toate niste curve!” mi-a spus cu convingere dramatica un domn cu un trecut amoros zbuciumat si prezent intzesat doar de amintiri si revolte. Luata pe nepregatite, nu am putut sa ripostez decat aparandu-ma cu armele trecutului meu inteles, acceptat. Si l-am contrazis, recunoscand ca toata viata mi-am dorit sa fiu curva. Dar m-a impiedicat mereu cate-un porc de barbat. De care m-am indragostit cu deznadejde fidela sau care m-a dezamagit atat de tare, incat covalescenta lunga de dupa intalnire m-a tinut departe de alte deznadejdi, cauzate de alti dragi parteneri de iubire. Si n-am mai apucat, desi voiam…” Alice Nastase

Iubire pe viata si pe moarte

Nu cred ca in dragoste exista alegeri pentru o viata. Nu cred in iubiri eterne care calaresc peste orice obstacole, in amoruri care defriseaza orice incalceli de piedici, in povesti vesnice cu inimi si trupuri pereche. “Pe viata” mi se pare o sentinta nemiloasa atunci cand se aplica unei relatii cu ambitii la dragoste, sex si comunicare pe termen lung. Faptul ca traim inca intr-o lume populata cu barbati care nu isi parasesc nevestele, cu sotii care nu-si abandoneaza copii si omul de acasa, cu indivizi care nu se smulg cu usurinta dintr-o relatie este o realitate (admirabila, nu ma intelegeti gresit) care tine de cu totul alte coordonate ale psihicului uman decat de acelea sentimentale. Am banuieli, ba nu am si dovezi, ca si ei, aparent sensibili, se indragostesc si sufera, poate chiar mai mult, ca si ei au aventuri care le ravasesc sufletul, ca si lor li se intampla sa retraiasca chinul fabulos, delirant al dorintei interzise. Pentru ca “dragostea pe viata” are fragezimea unui pahar de sampanie spart la miez de noapte in toiul nuntii. Dulceata ei, a sampaniei si a iubirii, aluneca spre inevitabil, oricat de cu mare evlavie ar fi pastrata. Si atunci, macar din cand in cand, trebuie sa reiei exercitiul pur al emotiei si a rascolirii, ravratirii. S-o faci cu nebunie si cu constiinciozitate, cu nadejde, cu deznadejde. Sa traiesti pana la sange, sa iubesti pana la durere, sa arzi pana la tipat. Sa simti ca te sfasii atunci cand te desprinzi din imbratisarea celuilalt. Sa-ti asezi ticaitul inimii in cadenta silabelor numelui sau. Sa lasi sa curga prin vene parfumul sau dulce-otravitor, egoist si salbatic, terestru si inaltator. Si sa uiti ca in dragoste nu exista alegeri pentru o viata. Sa vrei sa il iubesti pentru totdeauna si sa te iubeasca mereu.

Imposibil.

Mari iubiri si mici inghesuieli

“In fiecare noapte te scot din inima mea si in fiecare dimineata te gasesc acolo la loc” Replica din filmul “Pacientul englez”

Toata lumea se culca cu toata lumea. O fi bine, o fi rau? Parca asta nu m-ar deranja atat de rau daca, apoi, eroii permutarilor infinite n-ar incepe sa se spovedeasca in stanga si-n dreapta. Discretia, floarea de colt a nemarturisirii, a fost surghiunita dintre apucaturile de zi cu zi ale muritorilor. Am constatat cu consternare dusa pana la sufocare ceva: se vorbeste mult si cu sete despre adultere, dar nu despre dragoste. Oamenii nu vor povesti despre mari iubiri, singurele in stare sa ne faca sa atingem cerul si sa devenim imponderabili, ci despre mici inghesuieli. Un fante, un papagal (nici nu stii…) cu care ai avut o ratacire de o ora, va umple targul cu isprava lui. In schimb, un barbat care te-a adorat o vesnicie nu va istorisi niciodata amicilor lui cat de ravasitor a simtit ca nu poate trai fara tine.

Mi se pare nedrept, pustiitor, revoltator.

De pe urma talmes-balmesului indiscret al lumii in care traim, de pe urma faptului ca vietuim intr-o lume ingusta, cu iz balcanic, as pofti sa se nasca si consecinte fericite. As vrea ca barbatul pentru care am fost ani de-a randul zeita, atunci cand bea coniac la aceeasi masa cu barbatul pentru care acum suspin si ard si zac si mor, sa nu-i ofere numai istorioare picante. Ci, intr-o clipa de profunda sinceritate, sa-i vorbeasca despre cum stiu eu sa fiu rasarit de luna si pom inflorit si colind de Craciun, si mar geruit la fereastra atunci cand iubesc. Sa-i spuna, onest, nu “pe femeia asta a, avut-o si eu”, ci “am iubit-o enorm si n-am stiut sa o pastrez. Cand a plecat, lumea mea s-a naruit. Daca si tu o iubesti, ai grija sa n-o pierzi.”

Stiu, asta nu se va intampla niciodata. Si mai stiu ceva. De fiecare data cand m-am indragostit cu adevarat, cu nebunie, cu durere, cu ameteala, cu dor, am revedenit copil.. Dragostea profunda preschimba in palimpseste listele lungi ale scurtelor relatii.